MODALITĂȚI DE UTILIZARE A ULEIURILOR ESENȚIALE ESSEVITA
Folosite în mod corect, uleiurile esențiale pot fi un instrument vindecător foarte puternic și, în același timp, delicat.
Există metode variate și, deopotrivă plăcute, de a ne bucura de beneficiile uleiurilor esențiale, în funcție de efectele pe care dorim să le obținem, de la simpla stare de bine, până la ameliorarea sau dispariția unei dureri.
Aplicare directă (ulei pur)
Unele uleiuri esențiale pot fi folosite direct pe piele pentru ameliorarea anumitor afecțiuni. Altele, însă, sunt puternic iritante și trebuie evitat contactul acestora, în stare pură, cu pielea.
Cantitatea recomandată:
1-2 picături
Baie (mâini)
Umpleți un bol cu apă caldă și adăugați picăturile de ulei esențial după ce, în prealabil, le-ați diluat în puțin ulei purtător. Agitați apa pentru dispersarea picăturilor de ulei, care vor pluti la suprafața apei.
Scufundați mâinile în apă pentru 10-15 minute. Dacă picăturile de ulei esențial se reunesc de-asupra apei, le puteți lua aduna și masa pe palme.
Cantitatea recomandată:
2-4 picături de ulei esențial
Baie (picioare)
Umpleți un bol/lighean mare cu apă caldă și adăugați picăturile de ulei esențial. Agitați apa cu mâna, pentru a dispersa bine uleiul esențial. De asemenea, puteți adăuga în apă și sare, bicarbonat de sodiu sau pietre (pentru masajul tălpilor).
Scufundați picioarele în apă pentru 10-15 minute. Dacă picăturile de ulei esențial se reunesc de-asupra apei, le puteți lua în palme și masa pe picioare.
Cantitatea recomandată:
5-8 picături de ulei esențial pur
Baie (corp)
Începeți pregătirile pentru baie, după propria rutină. Umpleți cada cu apă, închideți ușa încăperii să păstrați în interior aromele uleiurilor esențiale. Acestea pot fi folosite în forma lor pură, nediluate, sau diluate în ulei purtător, sare de baie, sare epsom, pudră, lapte de corp, glicerină vegetală, bicarbonat de sodiu etc.
Puteți adăuga picăturile de ulei esențial pur direct în apa din baie, pe care o agitați apoi cu mâna, pentru ca particulele de ulei să se disperseze. În cazul pielii foarte sensibile puteți, mai întâi, dilua uleiul esențial în puțin ulei purtător.
Intrați în apă și bucurați-vă de beneficiile băii.
Cantitatea recomandată:
• Până la 8 picături diluate în ulei purtător/gel de duș etc
• Până la 4 picături nediluate
Băi de șezut
Băile de șezut sunt acele proceduri prin care o anumită parte a corpului (de la mijloc în jos sau doar zona posterioară), se scufundă în apa în care au fost adăugate diferite ingrediente, pentru a trata anumite afecțiuni.
Umpleți cada cu apă (sau un lighean suficient de mare), până la nivelul mijlocului sau mai jos, în funcție de nevoi.
Adăugați picăturile de ulei esențial, apoi agitați apa bine, pentru a sparge bulele de ulei esențial și a evita intrarea acestora în contact cu mucoasele.
După ce uleiul esențial este bine dispersat în apă, scufundați șezutul pentru 10-15 minute.
Cantitatea recomandată:
2-3 picături de ulei esențial pur
Bețișoare cu capăt de bumbac
Puneți uleiul esențial pe unul din capetele de bumbac ale unui bețișor, apoi aplicați direct pe zona afectată (coșuri, puncte negre, tăieturi, zgârieturi etc).
Cantitatea recomandată:
1-2 picături
Bideurile
Folosiți apă caldă, în care adăugați uleiul esențial, în așa fel încât să nu intre în contact cu mucoasele.
Cantitatea recomandată:
1 picătură ulei esențial, diluată în jumătate de linguriță de ulei purtător
Bol cu apă (difuzare în cameră)
Dacă nu aveți un difuzor de uleiuri esențiale, puteți fierbe aproximativ 500 ml apă, pe care o puteți turna într-un bol termorezistent. Plasați bolul într-un loc sigur, în cameră, departe de atingeri accidentale sau de copii.
Turnați picăturile de ulei esențial în apa fierbinte. Aburii vor împrăștia în cameră aroma uleiului esențial, pe măsură ce apa se va răci.
Cantitatea recomandată:
2-10 picături de ulei esențial în 500 ml apă
Comprese calde sau reci
Compresele pot fi aplicare reci sau calde, în funcție de afecțiune. Compresele calde cresc circulația sângelui și se folosesc pentru durerile musculare, în timp ce compresele reci scad circulația și sunt eficiente pe zone inflamate.
Folosiți, întotdeauna, materiale naturale, atunci când aplicați comprese.
Aplicarea compreselor se poate face prin două metode:
– Adăugați uleiul esențial în jumătate de pahar de apă, apoi înmuiați materialul în apa respectivă, lăsând uleiul să pătrundă astfel în fibrele materialului. Stoarceți excesul de apă, apoi aplicați compresa pe zona vătămată.
– Udați materialul cu apă, stoarceți excesul, apoi turnați picăturile de ulei esențial direct pe material. Frecați părțile materialului una de alta, pentru a se putea îmbiba bine cu ulei esențial, apoi aplicați compresa pe zona afectată.
Cantitatea recomandată:
4-10 picături
Creme și loțiuni de îngrijire a corpului
Recomandăm folosirea unei loțiuni fără parfum, făcută din ingrediente naturale. Adăugați picăturile de ulei esențial, agitați bine și folosiți ca pe o loțiune de corp.
Cantitatea recomandată:
10-20 picături în 30 ml de loțiune fără parfum artificial
Dependența de alcool
Dacă obișnuiți să consumați foarte mult alcool, atunci utilizați uleiurile esențiale la jumătate din doza recomandată, în general.
Cantitatea recomandată:
Sunt recomandate acele uleiuri esențiale care au efect asupra sistemului nervos și/sau digestiv.
Dependenței de substanțe/droguri
Doctorul trebuie informat dacă intenționați să folosiți uleiuri esențiale în timpul tratamentului împotriva dependenței de substanțe. Folosiți uleiurile esențiale la jumătate din doza recomandată în general.
Cantitatea recomandată:
Unele uleiuri esențiale au efect puternic relaxant și reduc tensiunea nervoasă sau anxietatea, însă pot diminua efectul medicamentelor.
Difuzoare
Există o variatate foarte mare de aparate care difuzează uleiurile esențiale. Unele funcționează pe bază de căldură (fie că sunt pe bază de lumânare sau electrice), iar în cazul acestora, trebuie ținut cont ca nivelul de apă să nu scadă atât de mult încât uleiul esențial să ardă. Altele sunt din ceramică – iar în cazul acestora trebuie avut grijă ca ceramica să nu fie poroasă, astfel încât curățarea difuzorului să poată fi făcută cu ușurință. Altele au un ventilator care răspândește uleiul esențial în aer.
În ultimii ani, cele mai căutate difuzoare sunt cele pe bază de aer rece (vaporizatoare sau nebulizatoare), care distribuie un abur fin, odată cu uleiul esențial.
Indiferent de alegerea pe care o faceți, nu uitați să curățați bine aparatul între difuzări, mai ales dacă folosiți blend-uri diferite.
Cantitatea recomandată:
4-8 picături, în funcție de preferințe și de mărimea camerei
Diluții în concentrație ridicată
Această metodă este folosită în cazurile unor infecții acute, când este necesară o cantitate mai mare de ulei esențial, însă utilizarea lui în stare pură ar putea irita zona afectată.
Diluați uleiul esențial în ulei purtător și aplicați pe zona cu probleme.
Cantitatea recomandată:
5 picături de ulei esențial diluate în 5 picături de ulei purtător
Dureri cronice
Folosiți, după caz, uleiurile esențiale cu potențial sedativ sau analgezic.
Cantitatea recomandată:
30 picături esențial în 30 ml ulei purtător
Flori artificiale
Vă puteți bucura de efectele aromaterapiei și prin picurarea uleiurilor esențiale preferate pe florile artificiale. Atenție, însă, la faptul că acestea se pot decolora sub acțiunea uleiurilor esențiale.
De asemenea, puteți impregna un șervețel cu uleiuri esențiale, pe care îl puteți plasa în interiorul vazei.
Cantitatea recomandată:
După preferință
Frecție
Frecția este termenul folosit pentru masarea/frecarea rapidă a unei zone vatămate a corpului, și este în special folosită de terapeuții sportivilor. Pentru frecție, uleiurile esențiale pot fi adăugate în alcool etilic sau într-un ulei purtător nu foarte gras, care este ușor absorbit de corp.
Înainte de utilizare, amestecați soluția foarte bine. Frecția nu este recomandată pentru ten, răni deschise sau mucoase.
Cantitatea recomandată:
20-30 picături în 30 ml alcool/ulei purtător
Grădinărit
Unele uleiuri esențiale au un efect puternic în protejarea plantelor de insectele dăunătoare sau boli specifice (infecții). Adăugați uleiurile esențiale în apă, agitați cu putere și lăsați lichidul să se “așeze” 24 de ore, înainte de a-l strecura printr-un tifon des sau un filtru de cafea din hârtie. Nu amestecați niciodată uleiurile esențiale cu alte substanțe chimice de grădinărit, însă le puteți combina cu alte lichide organice.
Cantitatea recomandată:
1-3 picături în 4 litri de apă
Inhalații de pe un material/șervețel
Picurați uleiul esențial pe o batistă/șervețel/bucată de bumbac și inhalați aroma de pe acest material.
Cantitatea recomandată:
1-2 picături
Inhalații din bol
Adăugați apă fierbinte într-un castron/bol, apoi adăugați și picăturile de ulei esențial. Plasați fața deasupra bolului, astfel încât să puteți inhala aburii care ies din bol. Acoperiți-vă capul cu un prosop, care să acopere inclusiv marginile bolului. Țineți fața la aproximativ 30 cm distanță de apa fierbinte. Încercați să mențineți ochii închiși.
Stați sub prosop până la 10 minute, încercând să inhalați cât mai mult din aburul cald.
Cantitatea recomandată:
3-6 picături pentru un bol umplut cu apă fierbinte
În duș
În timpul dușului, uleiul esențial se poate adăuga pe buretele de baie sau pe un material cu care vă puteți freca pielea, evitând zona ochilor și mucoaselor. Respirați adânc aroma uleiului esențial.
Cantitatea recomandată:
2-5 picături ulei esențial
Înainte și după intervenție chirurgicală
Înainte de o internenție chirurgicală, doza de uleiuri esențiale utilizate ar trebui redusă la jumătate. Chirurgul trebuie informat dacă ați folosit uleiuri esențiale în scop terapeutic.
După operație, uleiurile esențiale pot fi utilizate în doza maximă recomandată, dacă este necesar, în special cu scopul de a reduce riscul infecției. Informați-vă doctorul cu privire la decizia de a utiliza uleiurile esențiale.
Cantitatea recomandată:
Unele uleiuri esențiale au un potențial antibacterial foarte mare, prin urmare scad riscul contactării sau răspândirii infecției. Acestea pot fi folosite postoperator pe pielea din jurul operației sau picurate cu grijă pe bandaj.
Îngrijirea tenului (măști pentru față)
Uleiurile esențiale pot fi adăugate în cremele sau măștile pentru față, de preferință cele naturale, în funcție de rezultatele pe care doriți să le obțineți.
Cantitatea recomandată:
1-2 picături de ulei esențial în 30 ml bază de cremă
Îngrijirea tenului (uleiuri de față)
Urmați aceeași metodă clasică de amestec, ca atunci când doriți să vă preparați un ulei de masaj. Atenție însă la alegerea uleiului purtător, în funcție de tipul de piele al tenului tău. Pentru aplicare, folosiți doar o cantitate mică de amestec.
Cantitatea recomandată:
8-15 picături ulei esențial în 30 ml ulei purtător
Îngrijirea tenului (tonic pentru ten)
Pentru prepararea tonicului, folosiți apă plată, distilată sau hidrolați. Amestecați apa/hidrolatul cu uleiurile esențiale, agitați, apoi strecurați lichidul printr-un tifon steril sau filtru de cafea din hârtie naturală, nealbită.
Cantitatea recomandată:
8-15 picături ulei esențial în 100 ml de apă sau hidrolat
Jacuzzi
Adaugați uleiul esențial în cadă și lasați-l să se disperseze cu ajutorul bulelor din jacuzzi. Atenție, însă, la faptul că uleiul esențial nu este solubil în apă, prin urmare poate rămâne pe pereții căzii.
Cantitatea recomandată:
Până la 8 picături de ulei esențial
Medicamente
Dacă folosiți uleiurile esențiale ca tratament pe o perioadă mai lungă de timp, concomitent cu alte medicamente, informați-vă doctorul și urmați recomandările acestuia. În general, uleiurile esențiale nu interfecrează cu tratamentul medicamentos.
Cantitatea recomandată:
Dacă vă aflați sub tratament homeopat, informați-vă homeopatul. Unele arome foarte puternice ale uleiurilor esențiale anulează efectul medicamentelor homeopate.
Pansament
Această metodă este folosită pentru a preveni răspândirea unei infecții sau pentru a proteja o rană. Adăugați picăturile de ulei esențial și acoperiți zona afectată. Dacă zona este deja pansată, adăugați uleiul esențial pe pielea din jurul pansamentului (dar nu direct pe pansament, dacă este vorba despre o rană deschisă, pentru a evita scurgerea uleiului esențial pur direct pe rană).
Cantitatea recomandată:
1-6 picături
Parfumuri
Uleiurile esențiale și absoluturile erau, la început, ingredientele principale în prepararea parfumurilor. Pentru a crea un parfum natural, acestea pot fi amestecate între ele, apoi încorporate în uleiuri purtătoare, alcool etc.
Cantitatea recomandată:
15%-30% din cantitatea parfumului respectiv
Pe haine
Dacă alegeți să impregați uleiurile esențiale pe haine, țineți cont de faptul că majoritatea acestora lasă pete. Prin urmare, folosiți haine uzate, al căror material, odată pătat, să nu provoace tristeți inutile :). Această metodă este folosită, în general, pentru a ține la distanță insectele. Puteți imprega picăturile de ulei esențial nediluat pe șosete, pantaloni scurți sau lungi, gulere, pălării sau bentițe de păr.
Cantitatea recomandată:
1 -2 picături de ulei esențial pur
Pe tampoane sau bile de bumbac
Puneți ulei esențial pe mici bucăți de bumbac, apoi lăsați-le în șifonier, pe rafturile cu haine sau în sertare. Unele uleiuri esențiale sunt foarte bune repelente pentru insecte.
Cantitatea recomandată:
1-2 picături de ulei esențial pur
Perne
Uleiurile esențiale pot fi picurate și pe pernă, pentru a ajuta respirația în timpul somnului, mai ales în cazul problemelor respiratorii, răcelilor sau apneei. Aplicați uleiul esențial pe un colț al pernei, dar nu foarte aproape de ochi. Dacă nu doriți să pătați materialul pernei (unele uleiuri esențiale pot păta), atunci adăugați uleiul esențial pe o bucată de bumbac, pe care o puteți plasa lângă pernă.
Cantitatea recomandată:
1-3 picături de ulei esențial pur
Potpurri
Se adaugă picăturile de ulei esențial peste potpurri-ul preferat. În funcție de materialul din care este confecționat acesta, culorile se pot modifica sub acțiunea uleiului.
Cantitatea recomandată:
După preferințe
Saună
Folosiți această metodă doar în saunele care folosesc apa pentru a genera căldura. Adăugați uleiul esențial în apă, amestecați foarte bine, apoi strecutați apa printr-un filtru de cafea din hâtrie, înainte de a o turna peste cărbunii încinși.
Uleiurile esențiale sunt inflamabile. Evitați turnarea lor direct pe o sursă de foc.
Cantitatea recomandată:
2-5 picături de ulei esențial în aprozimativ 1 l apă
Spălături
Spălăturile sunt recomandate pentru curățarea anumitor zone infectate sau care au impurități, precum rănile deschise, zgârieturi sau tăieturi.
Apa și picăturile de ulei esențial se amestecă într-o sticlă, apoi se agită bine, înainte de orice utilizare. Se păstrează la rece, în frigider, până la 14 zile.
Cantitatea recomandată:
15-32 picături de ulei esențial pur, în 250 ml apă.
Spray de cameră
Folosiți un recipient cu pulverizator și umpleți-l cu apă călduță. Adăugați uleiul esențial și agitați cu putere, înainte de a pulveriza lichidul în cameră, deoarece uleiul esențial nu este solubil în apă, iar particulele sale pot fi disipate doar prin agitarea recipientului. Nu pulverizați pe zone care ar putea fi afectate de apă (lemn, materiale sensibile etc.)
Cantitatea recomandată:
10-20 picături de ulei esențial la 350 ml apă
Spray de față sau corp
Adăugați uleiurile esențiale în apă călduță sau hidolați, agitați cu putere, apoi filtrați lichidul printr-un filtru de hârtie. Puneți lichidul într-un recipient cu pulverizator și agitați, de fiecare dată, înainte de pulverizarea pe piele. Închideți ochii atunci când pulverizați pe ten.
Cantitatea recomandată:
Pentru corp: 10-20 picături ulei esențial pentru 350 ml apă
Pentru față: 2-5 picături de ulei esențial pentru 200 ml apă
Stadiu terminal al bolilor
Folosiți doar acele uleiuri esențiale cu arome plăcute persoanei în cauză, care îi fac bine și care o liniștesc. Dozajul uleiurilor esențiale trebuie stabilit împreună cu medicul, în funcție de tratamentul administrat bolnavului.
Cantitatea recomandată:
În funcție de recomandările medicului
Șampon
Uleiurile esențiale pot fi adăugate în șampoane făcute din ingrediente naturale, preferabil fără parfum. Agitați bine flaconul de șampon înainte de utilizare. Alegeți doar acele uleiuri esențiale care pot fi folosite pe piele sensibilă, așa cum este cea a scalpului.
Cantitatea recomandată:
5-10 picături de ulei esențial pur în 100 ml șampon
Tratament cu radiații
Evitați utilizarea uleiurilor esențiale în timpul procedurii de tratament.
Puteți utiliza uleiurile esențiale între sesiunile de tratament. Dozajul trebuie redus la jumătate față de cel recomandat, în general.
Cantitatea recomandată:
Folosiți exclusiv uleiuri esențiale organice, până la încheierea tratamentului.
Tratamentul scalpului
Pentru tratamentul scalpului puteți folosi o serie de uleiuri purtătoare naturale, de preferință organice, în care să adăugați uleiurile esențiale preferate. De asemenea, puteți adăuga uleiul esențial și în tratemente speciale pentru scalp, achiziționate din comerț, cu condiția ca acestea să fie naturale.
Folosiți câteva picături de ulei-tratament la fiecare aplicare.
Cantitatea recomandată:
5-10 picături de ulei esențial în 15 ml de ulei purtător sau în gel de aloe.
Ulei de masaj
Folosiți un recipient din sticlă închisă la culoare, pentru a proteja uleiul de masaj de acțiunea luminii sau a razelor de soare. Adăugați uleiul esențial în sticlă, apoi completați cu uleiul purtător.
Cantitatea recomandată:
15-30 picături de ulei esențial în 30 ml de ulei purtător.
Umidificatoare
In cazul în care modelul umidificatorului permite adăugarea de ulei esențial direct în compartimentul pentru apă, adăugați uleiul după ce, în prealabil, ați umplut recipientul cu apă.
Atenție la modelul de umidificator, deoarece unele aparate pot fi deteriorate de uleiurile esențiale.
Cantitatea recomandată:
Până la 8 picături în 450 ml apă
Sursa: The complete book of essential oils and aromatherapy, Valerie Ann Worwood